Implant dentar
Îți lipsește un dinte? Îl putem inlocui cu o soluție fixă cu aspect natural și te ajută să mănânci si sa zâmbești fără griji.

3 motive pentru care merită un implant
Confort, încredere și o soluție care îți protejează dantura pe termen lung.
Revii la confortul de zi cu zi
Când îți lipsește un dinte, mâncatul și vorbitul pot deveni incomode. Implantul e fix și stabil — te ajută să revii la normal, fără să te gândești la el.

Zâmbești fără să te ascunzi
Un dinte lipsă se vede și îți poate scădea încrederea. Implantul arată natural, iar dintele de deasupra este făcut pe forma și culoarea ta, ca să se potrivească perfect.

Ai grijă de restul dinților
Spațiul rămas poate “strica” în timp alinierea dinților și mușcătura. Implantul completează locul lipsă și ajută dantura să rămână echilibrată.

Care e procedura?
Tratamentul cu implant dentar este realizat în pași clari, bine stabiliți, adaptați fiecărui pacient. Îți explicăm totul de la început și parcurgem etapele în siguranță, pentru un rezultat stabil și natural.
Consultația + imagistica
Discutăm ce îți dorești și facem investigațiile necesare (CBCT, fotografii), ca să evaluăm corect cazul.
Analizele medicale
Îți recomandăm analizele necesare înainte de intervenție. Sunt obligatorii pentru siguranța ta și pentru o vindecare corectă.
Planul de tratament
Îți prezentăm opțiunile, etapele, durata și costurile — clar, pe înțelesul tău.
Inserarea implantului (± adiție de os)
Procedura se face cu anestezie locală. Dacă osul nu este suficient, putem face adiție, în funcție de caz.
Coroană provizorie (dacă este cazul)
În anumite situații se poate aplica o lucrare provizorie, pentru estetică și confort până la vindecare.
Coroana definitivă (după 3–6 luni)
După integrarea implantului, aplicăm coroana finală — personalizată ca formă și culoare, pentru un rezultat natural.
Fă primul pas către zâmbetul visat!
Bucură-te de frumusețea unui zâmbet sănătos! Programează-te azi pentru a dezvolta împreună un plan de îngrijire dentară personalizat, perfect adaptat nevoilor tale.


Beneficiile implantului dentar
Fix și stabil, ca un dinte natural
Nu se mișcă și nu te incomodează. Îți oferă siguranță la vorbit și la mestecat.
Aspect natural al zâmbetului
Coroana este personalizată pentru tine, astfel încât să se integreze perfect ca formă și culoare.
Nu afectează dinții vecini
Spre deosebire de punte, implantul nu necesită șlefuirea dinților sănătoși din jur.
Ajută la menținerea osului
Dupa pierderea unui dinte, osul poate scadea in timp. Implantul ajuta la mentinerea structurii zonei.
Confort în fiecare zi
Mănânci mai ușor și te bucuri de alimentele preferate, fără grijă sau jenă.
Soluție pe termen lung
Cu igienă corectă și controale periodice, implantul poate fi o alegere durabilă pentru mulți ani.
Întrebări și răspunsuri
Inserarea implantului se face sub anestezie locală, astfel încât durerea este eliminată. În timpul procedurii poți simți vibrații și o ușoară presiune, însă nu durere. După intervenție, este normal ca gingia să fie sensibilă în primele zile și să apară o ușoară umflare. Disconfortul se controlează de regulă cu medicația recomandată, iar majoritatea pacienților își reiau activitățile obișnuite rapid.
Durata inserării implantului diferă în funcție de caz, dar în general intervenția durează între 30 și 90 de minute. Tratamentul complet include și perioada de vindecare (osteointegrare), care durează de obicei între 3 și 6 luni, în funcție de os, de zona tratată și de particularitățile fiecărui pacient. La consultație îți putem oferi o estimare clară pentru cazul tău.
În primele zile după intervenție este recomandat să eviți efortul fizic intens, să nu mesteci pe partea respectivă și să alegi alimente mai moi. De asemenea, se evită alimentele foarte fierbinți și clătirile energice în primele 24 de ore. Igiena se face cu atenție, iar medicația se urmează conform recomandărilor primite. Respectarea acestor indicații ajută semnificativ la vindecarea corectă.
În multe situații, este recomandat ca dintele lipsă să fie înlocuit cât mai curând posibil, pentru a preveni resorbția osoasă și deplasarea dinților vecini. Totuși, momentul optim depinde de starea osului, de sănătatea gingiilor și de situația generală a pacientului. În cadrul consultației stabilim împreună când este cel mai potrivit.
Implantul dentar este o soluție pe termen lung. În general, dacă este corect planificat și realizat, iar pacientul are o igienă bună și vine la controale periodice, implantul poate rezista foarte mulți ani, chiar zeci de ani. Ca în cazul dinților naturali, succesul pe termen lung depinde și de igienă, de starea gingiilor, de obiceiuri (ex. fumat) și de controalele regulate.
Lipsa osului nu înseamnă automat că nu poți avea implant. În multe cazuri se poate face adiție de os (grefă) sau alte proceduri care ajută la crearea suportului necesar pentru implant. Soluția potrivită se stabilește după evaluarea CBCT, pentru că fiecare caz este diferit. În cadrul consultației îți explicăm exact ce opțiuni există și care este varianta sigură pentru tine.
Implantul dentar este o soluție fixă, stabilă și durabilă pentru înlocuirea unui dinte lipsă. Nu afectează dinții vecini (cum se întâmplă în cazul punților care necesită șlefuire) și ajută la menținerea osului în zona respectivă. Pe termen lung, implantul poate îmbunătăți confortul la masticație, vorbirea și încrederea în zâmbet.
Implanturile dentare sunt realizate, în general, din titan sau aliaje biocompatibile, folosite de zeci de ani în medicină și stomatologie. Reacțiile alergice sunt rare. Dacă ai un istoric de alergii, este important să ne spui la consultație, pentru a evalua corect situația și, dacă este cazul, pentru recomandări suplimentare.
Vârsta minimă pentru implant este atunci când dezvoltarea osoasă s-a încheiat (în general în jurul vârstei de 18 ani, dar poate varia de la o persoană la alta). Acest lucru se poate verifica și prin investigații imagistice. În ceea ce privește vârsta maximă, nu există o limită strictă: contează mai mult starea generală de sănătate și calitatea osului. Implanturile pot fi o opțiune și la 70, 80 sau chiar 90 de ani, dacă indicațiile medicale permit.
Da, în multe cazuri pacienții cu diabet pot beneficia de implanturi dentare, însă este important ca diabetul să fie bine controlat. Diabetul necontrolat poate afecta vindecarea și integrarea implantului. De aceea, analizele medicale și evaluarea atentă sunt esențiale înainte de intervenție.
Vindecarea inițială după inserarea implantului durează de obicei câteva zile, timp în care pot exista sensibilitate și o ușoară umflare. Majoritatea pacienților își reiau activitățile obișnuite în scurt timp. Vindecarea completă, adică integrarea implantului în os, durează în general între 3 și 6 luni, în funcție de caz.
Fumatul poate afecta vindecarea și poate scădea șansele de succes pe termen lung ale implantului. Din acest motiv, este recomandat să eviți fumatul cel puțin în perioada de vindecare, iar ideal să reduci cât mai mult acest obicei. În cadrul consultației discutăm deschis despre acest aspect și îți explicăm cum poți diminua riscurile.
De ce să ne alegi pe noi?
Pentru că un implant reușit începe cu un plan corect și cu explicații clare. La noi știi de la început ce urmează, ai parte de grijă, răbdare și un rezultat care arată natural.
Consultație + plan personalizat (îți explicăm pe înțelesul tău)
Investigații complete pentru un tratament sigur și bine calculat
Procedură confortabilă (anestezie locală, atenție la detalii)
Materiale/lucrări estetice adaptate zâmbetului tău
Monitorizare după tratament și recomandări clare pentru acasă
O experiență împărtășită
Experiența pacienților noștri este cea mai bună confirmare a calității serviciilor pe care le oferim.

Letitia Papuc
.png)
